Iubirea de Sine

O Nevoie Esențială Pentru Evoluție

Întreaga omenire duce LIPSĂ  de IUBIRE și NEACCEPTARE de sine.

Iar această lipsă pornește din copilărie, când pentru a ne simți în siguranță, protejați, îngrijiți și hrăniți a trebuit mai degrabă să renunțăm la nevoia noastră de a ne exprima și de a fi liberi și autentici, dacă aceasta ne-a fost suprimată în detrimentul siguranței, o nevoie esențială de supraviețuire.

Și ne-a fost suprimată, pentru că toți au intervenit să ne spună cum trebuie să ne purtăm, cum trebuie să vorbim, ce trebuie să facem, ce nu trebuie să facem… moment în care am hotărât că este mai în siguranță să facem cum spun ceilalți pentru a ne asigura prima nevoie, nevoia de siguranță și grijă.

Însă prețul acestei renunțări la ce simțim, ce gândim, la cine suntem ca ființă, ne afectează acum întreagă existență, întreaga viață. Prețul se reflectă în sănătatea noastră, în corpul nostru, în emoțiile noastre și modul în care le gestionăm, modul în care relaționăm…

Am renunțat la noi, uitând cu ce am venit aici, uitând, neexplorând și nemanifestând potențialul nostru… Am renunțat la noi și ne surprindem că tot ceea ce facem este pentru a îi mulțumi pe ceilalți, neținând cont de nevoile noastre, pentru că oricum nici nu mai știm care sunt…

Renunțarea la cine suntem a creat o scindare care ne-a separat de sinele nostru real, a creat o respingere și neacceptare de sine, creând falsa impresie că ceva este în neregulă cu noi, că suntem “greșiți”, căci dacă toți fac și se comportă într-un fel înseamnă că eu nu sunt în regulă…

Revenirea la cunoașterea și iubirea de sine sunt esențiale nu pentru că spune cineva ci pentru că sufletul nostru strigă, se cere văzut, se cere acceptat, se cere iubit, se cere exprimat și manifestat… în toți strigă… strigă prin tristețe, strigă prin furie, strigă printr-un freamăt interior de împotrivire și nemulțumire, strigă prin frica strigă prin afecțiunile corpului nostru…

Strigă dar cine îl bagă în seamă… Abia atunci când nu mai putem, ne întoarcem privirea și înăuntru să vedem ce este… și de ce atunci? Pentru că nu mai știm care sunt nevoile noastre, sau ne acoperim durerea pierderii propriului sine prin suprasolicitare și dependențe de orice fel…

Revenirea la iubirea de sine este esențială dacă vrem să revenim la viață, dacă vrem ca viața să fie în armonie și bucurie, în iubirea și creativitate, în relații funcționale și echilibrate, dacă vrem să avem un corp sănătos și flexibil… Iar această iubire nu ți-o poate oferi nimeni din exterior în afară de tine, nici părinții, nici partenerul de cuplu…

Este necesar să învățăm să ne aducem zilnic această iubire, conectându-ne cu sinele nostru, cu natura și cu universul. Acolo găsești energia abundenței iubirii și dăruirii necondiționate… conectează-te cu ele și umple-ți toate golurile de neiubire, ceilalți nu sunt decât la fel de înfometați de iubire ca tine…

A conștientiza că ai nevoie să te iubești pe tine, nu înseamnă însă că ai rezolvat această lipsă ci este doar începutul procesului… Și va fi nevoie de multă voință, disciplină, explorare și cercetare de sine pentru a reveni la tine, a te cunoaște pe tine și a te iubi pe tine…

Și să nu uităm că ceilalți sunt aici doar să ne reamintească de ce nu vedem sau nu vrem să vedem, însă călătoria, procesul este al nostru, nimeni nu vă face pentru noi și nici nu este responsabil pentru ce trăim sau simțim… astfel că nimeni nu ne vindeca, ci noi ne-am deschis spre vindecare, nimeni nu ne iubește ci noi ne-am deschis spre iubire, în sensul de a nu mai proiecta rezultatele noastre pe ceilalți sau a pune responsabilitatea rezultatelor noastre pe ceilalți…

Tu ești bucuria și tu ești tristețea ta…

Tu ești vindecarea ta și în tine găsești iubirea, forța și puterea de a le accesa… Depinde de fiecare ce alegem și pe cine… Depinde de fiecare dintre noi ce cultivăm, lumină sau întuneric…

O modalitate simplă și minunată  de a ne reconecta cu noi ne recomandă Louise Hay:

“Odată pe zi aşează-te într-un loc liniştit şi pune-ţi mâinile pe inimă. Transmite-i acesteia iubirea ta şi percepe iubirea ei pentru tine.  Inima ta a bătut pentru tine de când te-ai născut şi până în prezent şi va continua să bată până în ultima ta zi pe acest pământ.  Priveşte în inima ta şi sesizează orice urmă de amărăciune şi orice resentiment.  Spală-ţi cu blândeţe inima în apa iertării şi a înţelegerii!  Dacă ai putea vedea imaginea de ansamblu, ai înţelege lecţiile prin care a trebuit să treci. Transmite-le iubire tuturor membrilor familiei tale şi iartă-i! Inima ta este iubire, iar sângele din venele tale este bucurie!”